|
Venirea ţiganilor printre români şi situaţia lor juridică de sclavi sunt prezentate de multe ori drept un mare mister, când în realitate lucrurile sunt destul de clare. Este adevărat că s-au păstrat puţine documente din secolul al XIV lea , însă atâtea câte au rămas sunt de ajuns pentru a ne da seama cum s-au desfăşurat evenimentele.
Цыганский король «Барон» Артур Церари на фоне молдавско города Сороки. И типовой цыганский дом..
 
Lingviştii au demonstrat încă din secolul al XVIII lea traseul aproximativ al ţiganilor spre Europa: India, Persia, Armenia, Imperiul Bizantin. Patriarhul Constantinopolului Gregorios II Kyprios (1283-1289) scria despre taxele care trebuiau luate de la „aşa numiţii egipteni sau aţigani”. Găsim aici ambele nume date în Europa acestor triburi venite din India: egipteni şi aţigani (ţigani). Numele Athinganos sau Atsinganos însemna „de neatins” şi este menţionat în numeroase surse bizantine din secolele XIII – XIV.
Venirea ţiganilor în Balcani este slab documentată în acest moment şi nici nu este de mirare: în secolul al XIV lea regiunea a fost zguduită de invaziile otomane care au distrus ţaratele sârb şi bulgar. Avem două documente: unul din 1348 de la ţarul sârb Ştefan Duşan care îi menţionează pe meşterii cingarije aflaţi în proprietatea mănăstirii Prizren; al doilea de la ţarul bulgar Ivan Şişman din anul 1378 care aminteşte de „bordeiele egiptenilor” deţinute de mănăstirea Rila.
Primul document care îi aminteşte pe ţigani printre români datează din anul 1385: este un document emis de voievodul Ţării Româneşti Dan I prin care sunt dăruite mănăstirii Tismana proprietăţile deţinute de fosta mănăstire Vodiţa – printre aceste proprietăţi se numără şi 40 de sălaşe de „aţigani”. Mănăstirea Vodiţa a fost ctitorită în 1371 de voievodul Vladislav I şi a fost desfiinţată probabil în 1376, iar în primul act de donaţie al cărui text a fost păstrat nu sunt amintiţi robii ţigani. Rezultă că ţiganii au intrat în proprietatea mănăstirii Vodiţa undeva între anii 1371-1376. Următorul document din ţările române îi aparţine lui Mircea cel Bătrân care a donat în 1388 mănăstirii Cozia 300 de sălaşe de ţigani, iar de aici înainte confirmările de proprietate a ţiganilor şi donaţiile noi se înmulţesc din ce în ce mai mult. Mai trebuie subliniat un aspect: ţiganii sunt denumiţi în documentele din Ţara Românească cu numele împrumutat de la bizantini „aţigani” vreme de aproape 100 de ani, abia după 1478 începe să se fixeze numele „ţigan”.
Una din greşelile perceperii istoriei în spaţiul public este „izolaţionismul” – impresia că românii s-au dezvoltat de capul lor. În realitate spaţiul românesc a constituit până în secolele XIII-XIV periferia Imperiului Bizantin (sau zona tampon de securitate în faţa barbarilor) de la care au fost preluate multe din instituţii (voievodul transilvănean Menumorut îi ameninţa pe unguri cu puterea bizantinilor). În Imperiul Bizantin ţiganii erau sclavi ai statului – iar această instituţie a fost preluată de statele balcanice, unde monarhul făcea donaţii de ţigani, iar mai târziu de Imperiul Otoman. Robia ţiganilor din Ţara Românească este un „împrumut” bizantin. Cronologia următoare este grăitoare, chiar dacă sunt puţine documente: 1348 ţigani robi la mănăstirea Prizren din Serbia, 1371-1376 – ţigani robi la mănăstirea Vodiţa din Ţara Românească, 1378 – ţigani robi la mănăstirea Rila din Bulgaria, 1388 – ţigani robi la mănăstirea Cozia din Ţara Românească. Pentru mine nu există prea multe dubii că ţiganii au ajuns în ţările române în secolul al XIV lea fiind preluaţi ca robi din Imperiul Bizantin, în condiţiile dizolvării acestuia.
Bineînţeles, ceva cercetări noi prin arhivele bulgăreşti şi sârbeşti ar putea aduce documente noi care să întărească această ipoteză. Situaţia din Moldova este puţin aparte din cauza confuzie dintre robii ţigani şi robii tătari, ceea ce l-a făcut pe Nicolae Iorga să spună că ţiganii au fost aduşi ca robi în timpul invaziei tătare din 1241 (doar că primul document din Moldova referitor la ţigani datează din 1428).
(Informaţiile au fost preluate din cartea lui Viorel Achim, „Ţiganii în istoria României„, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1998).
http://www.kishiniov.eu/ro/cand-au-venit-tiganii-si-cum-au-devenit-robi/
|
