Сайт села ГРИБОВА/NADUSITA
 Дневник
Главная » 2012 » Февраль » 26 » Surse sovietice despre prizonierii români în URSS
09:18
Surse sovietice despre prizonierii români în URSS

Situaţia prizonierilor români în URSS a fost un subiect tabu în perioada regimului comunist. Abia în anii ‘90 au început să apară mărturii ale celor care cunoscuseră teribila experienţă a lagărelor sovietice. Institutul Diplomatic Român a avut excelenta iniţiativă de a demara o investigaţie sistematică a arhivelor din Federaţia Rusă pentru a cunoaşte soarta celor căzuţi în captivitate – unii din ei, circa 140.000, luaţi prizonieri după 23 august 1944, sub motiv că încă nu fusese semnat armistiţiul – şi rămaşi în lagăre ani îndelungaţi după încheierea războiului.

Refuzul Uniunii Sovietice de a adera la Convenţia de la Geneva din 1929 privind regimul prizonierilor a făcut imposibilă activitatea Crucii Roşii Internaţionale în beneficiul celor aflaţi în captivitate. Se ştie că însuşi fiul lui Stalin din prima căsătorie, Iakov Djugaşvili, căzut prizonier la germani, nu a putut beneficia de asistenţa Crucii Roşii Internaţionale. Supremă ironie a istoriei: ofiţeri polonezi aflaţi în acelaşi lagăr cu el renunţau la o parte din conţinutul pachetelor primite prin Crucea Roşie Internaţională pentru a-i face lui Iakov Djugaşvili un pachet de prizonier.

Doi cercetători români, Vitalie Văratic şi Ilie Schipor, şi-au asumat sarcina de a explora arhivele din Federaţia Rusă, pentru a cunoaşte exact numărul prizonierilor români din Uniunea Sovietică, numărul celor decedaţi în captivitate, locurile unde au fost înmormântaţi şi alte momente şi aspecte ale prizonieratului lor. Din mărturiile memorialistice – semnalăm doar volumul lui Eniţă Pânzaru, Un pas la stânga, un pas la dreapta şi… Miciurinsk, Oranki-Monastârka (Editura Universităţii din Bucureşti, 2008), care oferă un tablou pe cât de realist, pe atât de zguduitor al vieţii de lagăr – ştim că prizonieratul a fost nu numai un calvar, ci şi o situaţie limită, în care oamenii şi-au dezvăluit adevărata lor faţă: egoism, laşitate, compromis, cruzime. Alături de păcate, s-au manifestat însă şi virtuţi: altruism, dăruire, credinţă, sacrificiu. Prizonieratul a făcut o triere între oameni şi viermi, între caractere şi lichele, între demni şi robi.

În aşteptarea publicării volumului preconizat de Institutul Diplomatic Român, dorim să semnalăm două documente sovietice care cuprind informaţii revelatoare despre atitudinea autorităţilor române faţă de situaţia prizonierilor noştri din URSS, după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial.

Primul document este nota de conversaţie Molotov - Iorgu Iordan, din 17 iulie 1946 (publicată în Sovetskii faktor v Vostocinoi Evrope, 1944-1953, sub red. Tatianei V. Volokitina, vol. I, Moscova, ROSSPEN, 1999, p. 322-325). Cunoscutul lingvist român îndeplinea atunci funcţia de ambasador al României la Moscova. De curând, revenise în ţară un lot de prizonieri români din URSS, astfel că Iorgu Iordan, care avea misiunea de a se interesa de soarta celor rămaşi în captivitate, a început discuţia cu această problemă: „Iordan spune – citim în nota de conversaţie – că ar vrea să spună câteva cuvinte despre prizonierii de război români, care s-au întors în România. Întoarcerea lor a produs o foarte bună impresie. În cinstea acestor români au fost organizate primiri nu numai de către ARLUS (Asociaţia Română pentru Strângerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică – n. n.), ci şi de alte organizaţii. Doi colonei români au relatat despre viaţa plăcută în prizonieratul sovietic”. Atâta servilism îl va fi dezgustat probabil şi pe Molotov, care a răspuns: „Cum poate să fie plăcută viaţa în prizonierat!”. Dându-şi seama de gafa făcută, Iorgu Iordan a trecut la altă temă: campania electorală. După desfăşurarea discuţiei, care a abordat şi alte probleme, înainte de plecare, „Iordan a revenit la problema prizonierilor de război şi a întrebat dacă se poate aştepta reîntoarcerea şi a altor prizonieri de război români în România. Molotov răspunde că, efectiv, nu ştie în ce stadiu se află problema şi spune că trebuie să verifice care sunt planurile ulterioare în această privinţă. La sfârşitul convorbirii, Molotov se interesează de activitatea ştiinţifică a lui Iordan. Convorbirea a durat 15 minute”, citim în finalul notei de conversaţie.

Într-o cu totul altă manieră se desfăşoară discuţia privind prizonierii de război români în URSS în convorbirea lui Molotov cu liderii de partid Gh. Gheorghiu-Dej, Ana Pauker şi Vasile Luca, aflaţi în delegaţia guvernamentală condusă de Petru Groza, venită să semneze Tratatul de alianţă dintre URSS şi România (4 februarie 1948). După semnarea tratatului, la 7 februarie, cei trei conducători ai PCR au avut o lungă discuţie cu Molotov privind probleme de interes comun. În nota de conversaţie (ibidem, p 530-536) citim: „V. Luca trece la a doua problemă (prima fusese naţionalizarea, care avea să se înfăptuiască la 11 iunie 1948 – n. n.) şi roagă să se rezolve cât mai rapid posibil problema prizonierilor de război români din URSS. După informaţiile deţinute de el, prizonierii sunt demoralizaţi şi spun: «Groza ne-a vândut pentru pâine şi porumb» (referire la faptul că România, lovită de secetă, beneficiase de livrări de cereale din partea URSS – n. n.). În ţară, reacţiunea foloseşte, de asemenea, această întârziere a repatrierii. V.M. Molotov spune că Groza i-a vorbit ieri despre această problemă. El i-a promis să-i dea astăzi un răspuns, dar nu a reuşit să se consulte în această problemă. Deocamdată, trebuie spus că, în condiţiile de iarnă, transportul prizonierilor de război este dificil şi că, în viitorul cel mai apropiat, problema va fi rezolvată. Trebuie avut în vedere că prizonierii sunt ocupaţi în diverse munci. V.M. Molotov întreabă dacă s-a pus şi problema celor internaţi. V. Luca răspunde că cetăţenii români internaţi în URSS sunt numai cei de origine germană (referire la saşii şi şvabii deportaţi în URSS, în 1945 – n. n.) şi nu se pune problema lor. Deocamdată, în ţară nu s-a rezolvat problema germană şi revenirea germanilor internaţi în URSS nu este de dorit. În URSS se află însă, de asemenea, prizonieri de război ai armatei ungare originari din Transilvania. Este de dorit ca aceştia din urmă să fie repatriaţi în România. A. Pauker informează că englezii intenţionează să organizeze o demonstraţie a familiilor prizonierilor de război în faţa Ambasadelor URSS, SUA şi Angliei din Bucureşti. V.M. Molotov spune că va da un răspuns în cel mai scurt timp”.

Diferenţa de ton dintre Iorgu Iordan şi Vasile Luca este evidentă. În ce mă priveşte, pe măsura cunoaşterii documentelor sovietice, propria evaluare a liderului comunist s-a schimbat. Astăzi ştim că, în 1951-1952, Vasile Luca, pe atunci ministru de Finanţe, s-a opus la reforma bănească voită de Stalin pentru a subordona şi mai mult leul românesc în raport cu rubla sovietică, reformă care avea să se înfăptuiască la 26 ianuarie 1952.

Gheorghiu-Dej a fost atunci de acord cu reforma. Vasile Luca s-a opus, a devenit „deviator de dreapta” şi a sfârşit în închisoare. Nu i se poate – cred eu – contesta o anumită identificare cu interesul naţional al României în raporturile cu Uniunea Sovietică.

Acad. Florin Constantiniu
Sursa: Ziarişti Online

http://www.flux.md/articole/11466/

Просмотров: 320 | Добавил: v_cujba | Рейтинг: 0.0/0
Всего комментариев: 0
Имя *:
Email *:
Код *:
Суббота, 16.12.2017, 17:50
Приветствую Вас Гость
Главная | Регистрация | Вход
Наш опрос
Оцените мой сайт
Всего ответов: 130
Статистика

Онлайн всего: 1
Гостей: 1
Пользователей: 0
Погода
Archive
Форма входа
Поиск
Календарь
«  Февраль 2012  »
ПнВтСрЧтПтСбВс
  12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
272829
Друзья сайта
  • Официальный блог
  • Сообщество uCoz
  • FAQ по системе
  • Инструкции для uCoz
  • Курсы валют

    Copyright MyCorp © 2017
    Конструктор сайтов - uCoz